La masa


» Sunt pe drum si ma gandesc la ea
Pe drum tot sunt si sper c-o voi avea
Sa fim doar noi sub asfintit de luna
Sa fim doar noi tinandu-ne de mana
Ajung la masa si ma intind usor
Pe patul moale dar nu in dormitor
Ci pe felia neteda de paine
Si vreau sa stam asa chiar pana maine
Dar ea lipseste, si singur stau intins
Si nu apare, gemul cel de mult promis
Sa fim doi, si totusi un intreg
In timp ce-n zat incerc ca sa dezleg
Ce s-a-ntamplat cu gemul care l-am visat
Cafeaua crunta-mi spune ca s-a terminat
Si visator ma-ntorc pe painea mea
Sperand c-o sa ma muste cineva
Si atunci sa uit si de singuratate
In burta sa ma plimb pentru eternitate.. «


o poezie geniala:)) de la fratioru meu :*.
drepturile de autor i se cuvin alaturi de sincere urari intr-o viitoare cariera .

"La inceput m-am indarjit sa-i arat cat de mult il iubeam, desi nu-mi raspundea nicicand cu daruiri pe masura sperantelor mele fara sfarsit..
L-am ademenit spre lumina..si m-am lasat dusa de dragoste, in nestire.In clipele alese in care a venit, m-am prabusit, aproape sinucigas, in cuprinderea bratelor lui, desi stiam ca ma predam neconditionat unei suferinte fara margini.
Dupa ere de lupta cu fantomele inimii sale, am inteles ca totusi, singurul drept pe care mi-l castigasem intr-o poveste cu prea mult trecut si prea putin noroc..este acela de-a pleca din viata lui.
Am incercat sa-mi pregatesc sufletul pentru marea evadare.Am incercat sa plang si sa nu inund lumile.Noapte de noapte, am adormit cu gandul ca-mi voi trai ziua de maine cu mintea eliberata de imaginea sa.Dar, in fiecare dimineata, dragostea pentru el ...m-a trezit inaintea luminii.
Nici nu mai stiu unde am ajuns..Un timp am obosit in incercarea de-a parea indiferenta.Nu vroiam ca mainile sa mai deseneze gesturi prin care sa se vada ca nu l-am uitat.Exercitiul indiferentei l-am transformat in proba de fiecare zi.
M-am declarat unica supravietuitoare a unui 'cataclism din iubire'.
Trec anii peste noi ..si nu ne mai putem scutura de praful vechilor iubiri.Trudim nebuneste la constructii complexe si nu mai stim apoi sa iesim din labirintul ruinelor.Nu ne mai ramane nici macar bucuria de a fi construit, candva, ceva.
Si atunci ce facem?
Cautam o salvare. Ne alegem parteneri de ocazie, ne irosim in imbratisari fara noima.Uitam, de-a valma, vechile iubiri dar si intamplarea cumplita ca avem o singura viata.
Si ca..in ultimul nostru vis nu va mai ramane loc penttru momente de consum, doar pentru marile iubiri, traite pana la sange ."

Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri ...


Sa scriu, de pilda : Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer sunt astrii albastri .
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri...
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit .
In asemenea nopti am tinut-o in brate
Si am sarutat-o de atatea ori sub cerul infinit.
Ea m-a iubit, si, uneori, chiar si eu am iubit-o.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri ...
Sa stiu ca numai e a mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, mai imensa fara ea.
Si versul imi cade pe suflet, ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea mea n-a putut sa o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu mai e cu mine.
Asta-i tot.Departe, cineva canta ..
In departare .
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea numai e cu mine .
E aceeasi noapte care face albi aceiasi copaci,
Noi, cei de atunci..nu mai suntem aceiasi.
Nu stiu daca o mai iubesc, dar cat am iubit-o ...
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia.A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei,trupul ei limpede.Ochii ei infiniti.
Atat de scurta-i iubirea si atat de indelungata uitarea.
Fiindca in asemenea nopti obisnuiam sa o tin in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Cred ca e ultima durere pe care mi-o provoaca,
si acestea,
ultimele versuri pe care eu i le scriu ..



»Pablo Neruda«