"La inceput m-am indarjit sa-i arat cat de mult il iubeam, desi nu-mi raspundea nicicand cu daruiri pe masura sperantelor mele fara sfarsit..
L-am ademenit spre lumina..si m-am lasat dusa de dragoste, in nestire.In clipele alese in care a venit, m-am prabusit, aproape sinucigas, in cuprinderea bratelor lui, desi stiam ca ma predam neconditionat unei suferinte fara margini.
Dupa ere de lupta cu fantomele inimii sale, am inteles ca totusi, singurul drept pe care mi-l castigasem intr-o poveste cu prea mult trecut si prea putin noroc..este acela de-a pleca din viata lui.
Am incercat sa-mi pregatesc sufletul pentru marea evadare.Am incercat sa plang si sa nu inund lumile.Noapte de noapte, am adormit cu gandul ca-mi voi trai ziua de maine cu mintea eliberata de imaginea sa.Dar, in fiecare dimineata, dragostea pentru el ...m-a trezit inaintea luminii.
Nici nu mai stiu unde am ajuns..Un timp am obosit in incercarea de-a parea indiferenta.Nu vroiam ca mainile sa mai deseneze gesturi prin care sa se vada ca nu l-am uitat.Exercitiul indiferentei l-am transformat in proba de fiecare zi.
M-am declarat unica supravietuitoare a unui 'cataclism din iubire'.
Trec anii peste noi ..si nu ne mai putem scutura de praful vechilor iubiri.Trudim nebuneste la constructii complexe si nu mai stim apoi sa iesim din labirintul ruinelor.Nu ne mai ramane nici macar bucuria de a fi construit, candva, ceva.
Si atunci ce facem?
Cautam o salvare. Ne alegem parteneri de ocazie, ne irosim in imbratisari fara noima.Uitam, de-a valma, vechile iubiri dar si intamplarea cumplita ca avem o singura viata.
Si ca..in ultimul nostru vis nu va mai ramane loc penttru momente de consum, doar pentru marile iubiri, traite pana la sange ."