Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri ...


Sa scriu, de pilda : Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer sunt astrii albastri .
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri...
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit .
In asemenea nopti am tinut-o in brate
Si am sarutat-o de atatea ori sub cerul infinit.
Ea m-a iubit, si, uneori, chiar si eu am iubit-o.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri ...
Sa stiu ca numai e a mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, mai imensa fara ea.
Si versul imi cade pe suflet, ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea mea n-a putut sa o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu mai e cu mine.
Asta-i tot.Departe, cineva canta ..
In departare .
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea numai e cu mine .
E aceeasi noapte care face albi aceiasi copaci,
Noi, cei de atunci..nu mai suntem aceiasi.
Nu stiu daca o mai iubesc, dar cat am iubit-o ...
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia.A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei,trupul ei limpede.Ochii ei infiniti.
Atat de scurta-i iubirea si atat de indelungata uitarea.
Fiindca in asemenea nopti obisnuiam sa o tin in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Cred ca e ultima durere pe care mi-o provoaca,
si acestea,
ultimele versuri pe care eu i le scriu ..



»Pablo Neruda«